După suprafaţă, Europa este al doilea cel mai mic continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătraţi sau 2% din suprafaţa Pământului şi 6,8% din suprafaţa terestră. Din cele aproximativ 50 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare (atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie), în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Europa este al treilea cel mai populat continent după Asia şi Africa, cu o populaţie de 731 de milioane de locuitori, reprezentând 11% din populaţia lumii; totuşi, potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.
În mitologia Greciei antice, Europa a fost o prinţesă feniciană pe care Zeus a răpit-o, după ce a luat forma unui taur de un alb strălucitor. A dus–o pe insula Creta, unde a dat naştere lui Minos, Rhadamanthus şi Sarpedon. Pentru Homer, Europa (greacă Εὐρώπη, Eurṓpē) era numele reginei Cretei din mitologie, şi nu, încă, o denumire geografică. Mai târziu, Europa făcea referire la zona central-nordică a Greciei, iar din jurul anului 500 î.Hr. termenul a fost extins pentru a face referire şi la teritoriile din nord.
Numele grecesc „Europa” are o origine incertă. O ipoteză sugerează originea cuvântului de la cuvintele greceşti întins (eur-) şi ochi (op-, opt-), iar de aici Europē.
Europa se află în mijlocul zonei temperate de nord, cea mai mare parte a continentului fiind cuprinsă între 35º şi 60º latitudine nordică şi între 9º şi 65º longitudine vestică,[3] întinzându-se pe mai bine de 4 000 km între Capul Nordului, unde temperatura medie anuală este de −5 °C, şi insula Creta unde temperatura medie anuală este de 18 °C.
Centrul şi răsăritul continentului au o climă continentală contrastată, cu ierni reci şi veri foarte calde (mai ales în ultimele decenii şi cu precădere în oraşele moderne dominate de asfalt, ciment, beton şi sticlă), dar în apus şi la miazăzi se manifestă respectiv influenţele atlantice şi mediteranene care moderează contrastele termice. Dinspre Atlantic vin vânturile de apus care aduc umezeală tot anul şi menţin temperaturile deasupra mediei mondiale la latitudinile corespunzătoare, mulţumită apelor calde aduse de curentul Nord-Atlantic zis şi „Curentul Golfului” (este vorba de Golful Mexic: acest curent este numit Gulf Stream în limba engleză şi Corriente del Golfo în spaniolă).
Spre răsărit, marile presiuni de iarnă formează bariere de aer rece în calea fluxului de apus de aer oceanic, provocând ninsori mari acolo unde cele două mase de aer se întâlnesc sau geruri uscate mai la răsărit. Munţii norvegieni constituie de asemenea o barieră, astfel că Scandinavia are o climă continentală rece.
Spre sud, clima mediteraneană se caracterizează prin ierni călduţe şi ploioase şi prin veri calde, uscate şi însorite, astfel încât această climă a fost definită ca fiind „temperată iarna şi subtropicală vara”.
Aceşti factori explică repartizarea climelor Europei aşa cum apar pe harta alăturată.
