Australia este a sasea ţară din lume ca mărime şi cel mai mic continent. Este, de asemenea, cea mai joasă şi mai plată întindere de uscat şi continentul cel mai secetos. Conţine mai mult deşert decât orice alt continent: două treimi din suprafaţă este aridă sau semiaridă. Are o linie de coastă foarte scurtă pentru o suprafaţă atât de mare: în afara Golfului Carpentaria şi a marelui Golf Australian, sunt foarte puţine golfuri de-a lungul totalului de 19.000 km de linie de coastă. Continentului îi lipsesc în mod evident formele de relief: nu există râuri mari, iar munţii sunt joşi. Cel mai înalt varf australian, Varful Koscinsko din Alpii Australieni de la graniţa dintre New South Wales şi Victoria are o înălţime de numai 2.228 m, mai puţin de jumătate din înălţimea Mont Blanc-ului.
Continentul poate fi împărţit în trei regiuni principale: Scutul Australiei de Vest, Platoul Estic şi Marele Bazin Artezian. Scutul este un podiş care se suprapune în mare parte cu statul Australiei de Vest, format în principal de aflorimente de roci precambriene vechi de 5.703.000 milioane de ani. Cele mai remarcabile dintre aceste aflorimente sunt Peninsula Arnhem şi Podisul Kimberly din nord-vest. Platoul Estic este o regiune muntoasă cu o lăţime de aproximativ 500 km, care formează Munţii Marii Cumpene de Ape. Vârfurile cele mai înalte au o altitudine de numai 1.500 m. Munţii New England şi Munţii Albastrii din sud au înălţimi între 900-1.500 m.
Între Scutul Vestic şi Platoul Estic sunt trei bazine interioare - Bazinul Murray, Bazinul Carpentaria, Bazinul Eyre. Acestea se numesc împreună Marele Bazin Artezian, care are în cea mai mare parte mai puţin de 300 m peste nivelul mării. În nord, partea mai mare a Bazinului Carpentaria este inundată de Golful Carpentaria. Bazinul Eyre conţine Lacul Eyre, care la 15 m sub nivelul mării este cel mai jos din Australia. Intersectarea Deşertului Simpson cu aceste bazine interioare estompează distincţiile fizice dintre aceste regiuni.
În Australia activitatea vulcanică a încetat doar în ultimele milioane de ani şi există multă activitate seismică în Platoul Estic şi Vestic. Cealaltă caracteristică geografică importantă a Australiei este marea din dreptul coastei tropicale a Queensland-ului. Marea Barieră de Corali, cel mai mare recif coralier din lume, are o lungime de peste 2.000 km şi este clar vizibilă din cosmos.
Cea mai mare parte a Australiei este foarte secetoasă. Vara, care ţine din decembrie pana-n februarie, există valuri de căldură frecvente, temperaturile ating in general 38 grade Celsius. Unele părţi sunt umede, în general regiunile de coastă estice şi Insula Tasmania. Efectele neplăcute sunt într-o oarecare atenuare de brize vestice răcoroase care suflă în tot timpul anului. In zone restrânse din Australia de Sud şi Australia de Vest, iernile secetoase din iunie pâna în august alterneaza cu veri umede din noiembrie pana in martie. Coasta nord-vestică tropicală are ierni secetoase si veri umede: aici ploile sunt tropicale si există condiţii musonice. Insula Tasmania si Varful Koscinsko au tinuturi inzapezite in timpul iernii; totuşi, in alte parţi, zăpada este extrem de rară. Oraşul nordic Darwin are o temperatură medie de 30 grade Celsius vara şi 27 iarna, cantitatea medie de precipitaţi fiind de 150 cm, cea mai mare parte cazând vara. La Sydney, pe coasta de nord-est, cantitatea de precipitaţi este de aproape 120 cm, cazând in tot timpul anului. Partea cea mai racoroasă a ţării este Hobart din Tasmania, cu o temperatură medie de 17 grade Celsius vara şi 12 iarna. In Perth, din Australia de Vest, cad aproximativ 90 cm de precipitaţii pe an şi temperaturile medii sunt de 23 grade Celsius (ianuarie) si 13 (iulie).
Vegetaţia este dominată de plante perene cu frunze tari, cu frunze bine adaptate pentru supravieţuirea în regiuni aride. Exista 600 de specii de eucalipt si 800 de specii de salcâm. Zonele de vegetaţie ale Australiei corespund în mare parte cu zonele de climă. Pădurile tropicale de pe coasta nordică si nord-vestică conţin palmieri, pini, ferigi de copac şi mangrove în mlastinile de coasta. Aproximativ 9% din suprafata Australiei este acoperita cu paduri subtropicale si temperate, mai dese pe coasta de est, constând din palmieri, ferigi de copac şi eucalipt.
Versanţii vestici ai Munţilor Marii Cumpene de Ape conţin păduri subtropicale sau temperate de eucalipt si arbuşti, acoperind 9% din uscat. Câmpia, spre sud de Tropicul Capricornului şi pădurea de savană, spre nord, constituie 26% din continent. În regiunile cele mai aride sunt răspândite plante mici precum sfecla şi arbuştii cu fructe. Regiunile cele mai secetoase ale Australiei conţin planta mulga, un salcâm cu o mare importanţă furajeră. In sud-vest cresc arbori valoroşi cu lemn de esenţă tare, precum jarra şi kauri.
Depresiunea Australiană de Vest constă din roci dure, foarte vechi, şi ocupă aproape întregul stat al Australiei de Vest şi părţile învecinate ale Teritoriului de Nord şi Australiei de Sud. Înălţate deasupra nivelului acstei depresiuni, exista mai multe lanţuri muntoase, cum sunt Kimberley si Hamersley, precum şi aflorimente izolate de roci, cum este Muntele Ayers.
Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Australia (în stânga: anul preluării bunului / locului pe Lista UNESCO):
- 1981 Marele Recif de Corali
- 1981, 1987, 1992 Parcul Naţional Kakadu
- 1981 Zona lacustră Willandra
- 1982, 1989 Parcurile naturale din Tasmania de vest
- 1982 Grupa de insule Lord Howe
- 1986, 1994 Rezervaţiile forestiere umede din estul Australiei
- 1987, 1994 Parcul Naţional Uluru (Ayers Rock) - Kata Tjuta (Mount Olgas)
- 1988 Parcul Naţional Wet Tropics în Queensland
- 1991 Parcul Naţional Shark Bay din vestul Australiei
- 1992 Insula Fraser
- 1994 Situl fosilifer cu mamifere de la Riversleigh / Naracoorte
- 1997 Insulele vulcanice subantarctice Heard şi McDonald
- 1997 Insula Macquarie
- 2000 Zona montană Greater Blue
- 2003 Parcul Naţional Purnululu
- 2004 Clădirea regală de expoziţii şi grădinile Carlton
- 2007 Opera din Sydney
